Drepturile cumpărătorilor

Care sunt drepturile noastre în calitate de consumatori? Fie că este vorba de îmbrăcăminte, telefoane mobile sau călătorii, legile europene ne asigură că fiecare avem parte de tranzacţii corecte şi beneficiem de aceleaşi drepturi şi aceeaşi protecţie indiferent unde ne aflăm în Uniunea Europeană.

OG nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă prevede dreptul consumatorului de a primi în scris sau pe un alt suport durabil aflat la dispoziţia sa şi la care are acces, în timp util, în perioada executării contractului şi până cel mai tarziu în momentul livrării, detalii precum:

  • în cazul bunurilor care nu sunt destinate livrărilor către terţi, detaliile contractului;
  • condiţiile şi modalităţile de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală, pentru cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă, sub forma clauzei urmatoare: "Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunţă la cumparare, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului", redactată cu caractere îngroşate. În cazul omiterii acestei clauze, produsul sau serviciul este considerat livrat fără cerere de comandă din partea consumatorului;
  • sediul, numărul de telefon/fax, precum şi adresa de e-mail ale comerciantului, la care consumatorul poate să-şi prezinte reclamaţiile;
  • informaţiile privind service-ul postvânzare şi garanţiile oferite;
  • condiţiile de denunţare unilaterală a contractului, atunci când acesta are o durată nedeterminată sau o durată mai mare de un an.

Acelaşi act normativ vă dă posibilitatea de a denunţa unilateral contractul la distanţă, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cădea în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor.

Tot OG nr. 130/200 prevede că termenul de 10 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept incepe să curgă:

  • pentru produse, de la data primirii lor de către consumator;
  • pentru servicii, din ziua încheierii contractului sau după incheierea contractului, cu condiţia ca întarzierea să nu depaşeasca 90 de zile.

Dacă nu va respecta aceste obligaţii, comerciantul riscă o amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei.

Drepturile cumpărătorului european

În Uniunea Europeană, poţi să faci câte cumpărături vrei – poţi cumpăra ce vrei, de unde vrei, fără să-ţi faci griji că trebuie să plăteşti taxe vamale sau alte taxe când te întorci acasă. Fie că mergi să faci cumpărături în altă ţară, fie că faci o comandă pe internet, prin poştă sau la telefon, beneficiezi de următoarele drepturi de bază ale consumatorului:

  • Transparenţă
    Legile Uniunii Europene cer comercianţilor să-ţi ofere detalii complete cu privire la cine sunt, ce vând şi cât costă produsele şi/sau serviciile lor (inclusiv taxele şi cheltuielile de livrare).
  • Calitate
    Dacă ai cumpărat un produs care se dovedeşte stricat, poţi să-l returnezi pentru a fi reparat sau înlocuit. Dacă nu este posibil să fie reparat sau înlocuit, poţi cere o reducere de preţ sau să primeşti toţi banii înapoi.
  • Termeni şi condiţii contractuale
    Este bine de ştiut că termenii contractuali neechitabili sunt interzişi de legile Uniunii Europene.
  • Siguranţă
    Ţările Uniunii Europene au unele dintre cele mai ridicate standarde de siguranţă a produselor din lume.
  • Compararea preţurilor
    Toate magazinele trebuie să indice preţul pe unitate al produselor – pe kilogram sau litru – pentru ca tu să-ţi poţi da seama care sunt cele mai avantajoase.
De ce Dealz.ro?

Din respect pentru portofelul tău, ne-am propus încă de la început să îţi oferim cele mai bune oferte şi promoţii de la principalele magazine online din România.

Totul redus, totul pentru tine!

Newsletter

Abonează-te la newsletter-ul dealz.ro pentru a afla din timp cele mai bune oferte şi promoţii.